20 ianuarie 2010 - Presedintele Traian Basescu a declarat, in cadrul intilnirii anuale cu sefii misiunilor diplomatice acreditati in Romania, ca sustine introducerea votului prin corespondenta si deschiderea de noi consulate.
"Una dintre cele mai mari satisfactii ale primului meu mandat a fost indeplinirea promisiunilor pe care le-am facut romanilor din strainatate, fie ca am in vedere liberalizarea pietei muncii intr-un numar semnificativ de state ale UE, modificarea legii cetateniei, reprezentarea acestor romani in Parlamentul de la Bucuresti sau cresterea numarului de consulate in strainatate. Acest proces va continua si in urmatorii 5 ani prin introducerea votului prin corespondenta, infiintarea unui call-center pentru romanii din strainatate sau deschiderea de noi consulate. Pentru multe dintre aceste proiecte avem nevoie si de sprijinul tarilor dumneavoastra", a declarat presedintele.
Marian Vanghelie, Presedintele PSD Bucuresti, a ironizat declaratia presedintelui Basescu referitoare la introducerea votului prin corespondenta.
"Domnul presedinte Traian Basescu intotdeauna are idei foarte bune si stralucite. Niciodata un presedinte nu poate sa greseasca. Daca dansul prin corespondenta a castigat alegerile, e normal sa-si propuna sa poata sa faca la scara nationala", a spus Vanghelie.
"Eu as propune la scara nationala votul prin corespondenta, nici macar sa nu-i mai vada. Le trimitem prin e-mail cate o suta de Euro la oameni si din patru in patru ani stim ca nu trebuie sa ne tinem de cuvant. Le trimitem prin e-mail cate o suta de Euro, oamenii ne dau prin corespondenta - scrie www.traianbasescu.ro vei fi presedintele nostru pe viata
. Si cu asta am rezolvat problema", a adaugat Vanghelie.
Comentarii
lae
28 Ian 2010, 08:56
cei doi tigri neimblanziti ai politicii romanesti, Romania - sursa nesecata
de umor si voie buna, Ah ... de ce am venit in Canada!